Azi dimineata am lasat televizorul sa mearga pe Antena 1, la 10 e emisiunea lui Badea in reluare si mi-a atras atentia o demonstratie de cautare pe Google. Stiti ca m-am mai amuzat eu cercetand statisticile blogului despre cautarile amuzante ale oamenilor pe Google. Ei bine, aceasta cautare nu este deloc amuzanta si catusi de putin onorabila. Google crede ca romanii sunt prosti, paduchiosi, hoti, rasisti si altele de genul. Evident nu este vina Google, "el" nu are un dinte impotriva romanilor ci doar invata din cautarile noastre. Pe acelasi principiu am cautat si am aflat ca americanii sunt grasi, prosti, idioti, ignoranti sau ca francezii sunt lasi, rasisti, italienii sunt si ei tot rasisti etc.
Dar totusi, cum vine asta?? Sunt romanca, dar diplomele alea de licenta si master urla ca n-as fi proasta plus ca m-au ajutat sa am un job si sa nu fie nevoie sa dau in cap la oameni pe strada.
Am aflat tot de la domnul Badea ca exista un site cu nume frumos http://www.romaniisuntdestepti.ro/ care ne indeamna sa-l invatam altceva pe sfantul Google. Sa-l invatam ca suntem destepti, cinstiti, frumosi sau tot ce credem noi ca avem mai bun. Sa ne imbunatatim imaginea si macar sa incercam sa scapam de stereotipiile astea care nu ne fac deloc cinste.

