Articolul Cameliei de acum ceva vreme m-a facut sa ma gandesc la schimbarile care au intervenit odata cu aparitia lui Rares. Nu ma refer la cele evidente legate de stilul de viata si noile responsabilitati ci la cele legate de felul in care gandesc acum si de relatiile cu cei din jur.
Inainte imi placea sa ma distrez, sa ies cat mai mult, imi placeau cluburile chiar daca sotul nefiind mare fan nu le mai frecventam atat de des ca la 25 de ani, imi permiteam cate o escapada neprogramata, aveam timp suficient pentru citit, pentru seriale, pentru pierdut vremea pe internet. Era normal sa pierd lucrurile astea, dar ceea ce vreau sa subliniez e ca nu-mi imaginam cum rezista ceilalti oameni fara acest tip de socializare, relaxare si cum te poti hotari sa renunti practic la tine pentru o perioada...
Inainte de Rares:
- nu aveam rabdare mai mult de 10 min sa ma joc cu un copil, de fapt nici nu stiam sa ma joc
- perceptia mea despre copii era ca majoritatea sunt draguti dar nu i-as fi luat acasa J
- nu intelegeam cum o fi sa cheltui atatia bani pe lucrurile copilului si pentru tine nimic
- nu intelegeam de ce isi iau oamenii copiii mici in concediu
- nu intelegeam de ce toate femeile isi vad odrasla cea mai frumoasa/cea mai desteapta
- nu puteam sa fac fata la o conversatie cu mamicile in care copilul/copiii erau singurul subiect de discutie ( 99% din cazuri), majoritatea femeilor mi se pareau super preocupate de copiii lor chiar si in absenta acestora sau in momente in care ar fi trebuit sa se gandeasca la cu totul altceva
Dupa:
- am inteles ce e grija aia cu care ma batea mama la cap, la naiba, a avut dreptate! Ti se strange stomacul numai la gandul ca la un moment dat cineva din greseala doar o sa-ti atinga odorul sa nu mai vorbesc ca iti vine sa o iei la goana cand te uiti la stiri.
- deocamdata nu sunt capabila sa ma joc prea multe ore cu el, dar se vede clar o imbunatatire J In primul rand imi e drag sa stau cu el, sa-l vad cum se bucura, cum rade si ii accept cu destula seninatate si eventualele crize de nervi ca facand parte din el...
- ma uit la copii pe strada sau la pozele copiilor prietenilor de pe Facebook si mi se par foarte draguti, ba mai mult imi e tare dor de Rares bebelus.
- in continuare mi se pare ca un concediu cu un copil mic nu prea e concediu pentru parinti, ai aceleasi responsabilitati ca acasa si trebuie sa te conformezi aceluiasi program. In plus trebuie sa creasca grija, vigilenta – 2 chestii care sporesc stresul. Cu toate astea cred ca cel mic merita efortul, iar bucuria lui de a descoperi lucruri noi ii rasplateste suficient pe parinti. Noi am plecat si vom mai pleca cate un weekend fara Rares, mi se pare necesar pentru a mai scapa de starea de oboseala continua, dar in acelasi timp am aflat de ce simtea colega mea de birou proaspat intoarsa din CIC nevoia constanta de a suna acasa si a verifica ce face copilul. Cred ca e normal sa fie asa si e anormal sa te detasezi cu totul.
- un copil presupune un mare efort financiar si toata lumea (normala, nu cei la care banii sunt fara numar) ar trebui sa stie la ce sa se astepte si/macar din punctul asta de vedere. Nimeni nu renunta la placerea cumparaturilor, doar ca utilizatorul final este altul si spre surpriza mea nu e chiar atat de rau sa faci shopping pentru copil: lucrurile de bebelusi sunt foarte dragute fie si doar prin marime plus ca fiecare mama isi doreste ce e mai bun pentru copilul sau inclusiv cele mai bune tinute/jucarii/biberoane/etc pe care i le poate oferi. Cine face parte din trista categorie in care ma regasesc si eu, adica cea a femeilor cu kg in plus dupa nastere, cred ca poate sa reziste mai usor tentatiei shoppingului, eu una nu vreau sa mai aud de haine marimea L, 2 dezamagiri crunte chiar socuri as putea spune din cabina de proba m-au facut sa spun pas cumparaturilor pana la cel putin -8 kg, in schimb am gasit aceeasi placere in achizitiile pentru Rares si daca stau bine sa ma gandesc as putea gasi refulare si intr-o vizita la supermarket :)) pana la urma tot bani dau si acolo.
- cel mai simplu am gasit raspuns la intrebarea de ce fiecare cioara isi vede puiul cel mai frumos. Logic, pentru ca e al ei! Nu exista copil mai bun, mai frumos, mai destept pe lume ca Rares, dar sunt mandra ca fac parte dintr-o categorie de mamici care nu tin mortis sa demonstreze lumii asta. E cel mai bun pentru mine, pentru sotul meu, pentru bunici, strabunici, iar atunci cand este apreciat si de altii evident ca ma umflu in pene mai sa pleznesc, dar nici nu sufar cand nu se intampla asta. Imi face placere sa vorbesc despre Rares la fel cum imi face placere sa povestesc despre carti, despre calatorii, despre cocktailuri asta ca sa enumar cateva din subiectele discutiei de aseara (la o inghetata absolut delicioasa, multumesc Ioana si Andreea!) in care a fost pomenit de cateva ori si cam atat. Este extrem de obositoare/plictisitoare o conversatie in care o mamica/bunica vorbeste neintrerupt despre extraordinarele calitati ale plodului din dotare chiar si acum cand inteleg cat de cat aceasta nevoie, va imaginati ca inainte de Rares dupa primele 5 minute de elogii discutia devenea un chin. De ce as face la randul meu chestia asta altcuiva? Sigur ca sunt utile discutiile intre mamici in care mai schimbi impresii, mai afli o reteta etc dar n-as suporta sa-mi restrang atat de mult orizontul de interese.
Si in final un mesaj pentru prieteni :) NU, nu m-am babit, dar Rares este prioritatea numarul 1, iar el are foarte multa nevoie de mine acum. In timp va deveni mai independent, iar eu voi avea mai mult timp si poate mai multa odihna :)) Si nu uitati, stiu ce ganditi, am fost si eu acolo!
